"Idei cu tupeu pentru oraşul tău". IATĂ ce nu mai vor să vadă oamenii în Chişinău
De Ziua Europei, sărbătorită pe 18 maii, locuitorii, dar şi oaspeţii Capitalei, au avut posibilitatea să-şi exprime doleanţele faţă de autorităţi, dar şi ideile cu privire la viitorul Chişinăului. Doritorii şi-au lăsat mesajele în urna cu „Idei cu tupeu pentru oraşul tău”, iar unele dintre acestea au fost prezentate la şedinţa săptămânală a serviciilor Primăriei.
Cele mai multe mesaje din urna cu „Idei cu tupeu pentru oraşul tău”, au fost pozitive, deşi printre acestea s-au regăsit şi unele nemulţumiri. „În general, oameni sunt pozitivi. Iată ce se doreşte: să fie mai puţine gherete, drumuri mai bune, cetăţenii noştri vor să aibă parte de distracţie, vor proiecte pentru tineri, să promovăm talentele. Pompierii cer spaţiu locativ, cicliştii au transmis mulţumiri Primăriei. Unii cetăţeni sunt deranjaţi de faptul că pe strada Ismail se strigă tare la microbuze. Dar au fost în general mesaje bune: iubim oraşul, e oraşul nostru, vrem o capitală europeană, cursul nostru european şi ca oraşul nostru să regăsească în UE”, a menţionat şefa Direcţiei relaţii externe a Primăriei, Gabriela Ciumac.
„Numai oraşul să fie în UE?”, s-a arătat uimit primarul Dorin Chirtoacă.
„Despre Capitală s-a vorbit”, a precizat Gabriela Ciumac.
Publika.md aminteşte că sâmbătă, în Capitală au fost organizate mai multe evenimente, cu ocazia Zilei Europei. În scuarul Operei Naţionale a fost amenajat Satul European, unde s-au adunat reprezentanţii tuturor misiunilor diplomatice ale ţărilor europene la Chişinău. A urmat un concert în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, în cadrul căruia au evoluat mai mulţi artişti din ţară. Spectacolul a continuat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde au cântat Cătălin Josan, Ion Paladi, Iurie Sadovnic, Ana Barbu, Cristi Aldea-Teodorovici, Tania Cerga, formaţia Catharsis, dar şi Alex Calancea Band. Invitaţii speciali ai serii au fost Deepcentral şi Antonia din România.