Idei din filme Sci-fi, realizate. Danemarca va construi NOUĂ INSULE artificiale în Copenhaga
Danemarca intenţionează să construiască nouă insule artificiale, la sud de Copenhaga, în încercarea de a atrage companii de tehnologie, pe fondul lipsei de locuinţe şi de spaţiu de birouri, a anunţat The Guardian.
Construcţia celor nouă insule este programată să înceapă în 2022, acestea urmând să acopere o suprafaţă de 3 milioane de metri pătraţi.
Primele parcele de teren vor fi vândute în 2028, iar proiectul, ale cărui detalii financiare nu au fost dezvăluite, ar trebui finalizat până în 2040.
Scopul este de a atrage aproximativ 380 de companii în zonă, care se află lângă aeroportul din Copenhaga.
"Cred că acest loc ar putea deveni un fel de Silicon Valley european", a declarat şeful camerei de comerţ daneze, Brian Mikkelsen, televiziunii TV2.
Proiectul vine după anunţul unei alte iniţiative majore de infrastructură, în toamna anului trecut, care priveşte construcâia a 20.000 de locuinţe noi pe un teren recuperat din mare, la nord de capitală.
- Kilogramul a pierdut în greutate. Unitatea de măsură se va recalcula în Franţa
- Perioada controalelor la frontiera danezo-germană a fost prelungită până în mai 2019
- BNM încurajează femeile de afaceri să fie mai îndrăznețe în a solicita și a accesa de la bănci produsele financiare de care au nevoie
- Măsuri neobişnuite în Danemarca: Infractorii condamnați la deportare vor fi trimişi pe o insulă pustie
- Mai mulţi antreprenori, care au muncit peste hotare sau care au rude în străinătate, vor beneficia de finanțare nerambursabilă