Ieşirea Marii Britanii din UE va restabili, inevitabil, controalele vamale la frontiera cu Irlanda
Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va antrena în mod inevitabil restabilirea controalelor vamale la frontiera între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, potrivit unui raport al unei comisii parlamentare britanice, citat de AFP, potrivit capital.ro.
Decizia britanică de a părăsi piaţa unică europeană şi Uniunea Vamală după Brexit, aşteptat la sfârşitul lunii martie 2019, pare imposibil să se împace cu voinţa afişată a Londrei de a menţine o frontieră irlandeză "fără fricţiune", apreciază comisia în documentul publicat vineri, transmite Agerpres.
"Nu vedem în prezent cum va fi posibil să se reconcilieze faptul că nu ar exista frontieră cu voinţa guvernului de a părăsi piaţa unică şi uniunea vamală", scrie comisia în raportul pe care unii deputaţi conservatori pro-Brexit au refuzat să-l semneze.
Aceasta "va face inevitabil din frontiera între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda frontiera vamală a UE cu Regatul Unit", adaugă comisia.
Potrivit Comisiei parlamentare, propunerile avansate de Londra pentru a evita o frontieră strictă între cele două Irlande, recurgând în special la tehnologie, "nu sunt testabile şi într-o oarecare măsură speculative".
Dacă discuţiile despre factura Brexitului par să fi progresat recent, fără ca totuşi să ajungă la un final până în prezent, problema irlandeză dimpotrivă s-a dezvoltat ca un punct de blocaj important.
Acesta este unul din cele trei dosare pe care UE vrea să le rezolve cu prioritate înainte de a începe negocierile cu privire la viitoarea relaţie comercială cu Londra, deci la fel ca reglementarea financiară a Brexitului şi cea a soartei drepturilor cetăţenilor europeni expatriaţi în Regatul Unit.
Frontiera între cele două Irlande va fi în centrul discuţiilor prevăzute să aibă loc între primul ministru irlandez Leo Varadkar şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, vineri după-amiază la Dublin.
Această întâlnire are loc cu câteva zile înainte de "data limită absolută" de 4 decembrie, stabilită de europeni Londrei pentru a-şi asuma angajamente "suficiente" în negocierea Brexitului.