Ieșirile în parcurile din Chișinău și Bălți, permise în perioada stării de urgență, însă cu anumite CONDIȚII
Locuitorii Capitalei pot ieși în parcuri. Decizia a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, contrar hotărârii emise de Comisia Situații Excepționale. Primarul Ion Ceban a menționat că oamenii trebuie să respecte, în continuare, regulile epidemiologice.
"În parcuri putem să ieșim, doar ca să nu ne aglomerăm mai mult de trei persoane în grupuri și familiile distincte. Deci, persoanele din familie, părinții cu copiii se pot afla și, la fel, portul de mască este obligatoriu. La ieșirile nemijlocit la terenurile de joacă pentru copii, părinții trebuie să aibă obligatoriu mască", a spus Ion Ceban.
Nu este clar însă în ce mod va putea fi implementată și asta pentru că potrivit hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgență, deciziile Comisiei Situații Excepționale sunt obligatorii pentru toate autoritățile publice centrale și locale.
"Ca să nu încălcăm foarte mult legea și ca să nu deviem, într-un fel sau altul, de la ea, să fim în limita legală, colegii noștri de la municipalitate, juriștii, au găsit o formulă cum să specifice juridic în decizia Comisiei municipale posibilitatea să ne aflăm în parcuri", a precizat edilul Capitalei.
Ion Ceban nu a precizat însă cum a fost posibil acest lucru. Autorul dispoziție, viceprimarul Ilie Ceban, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi detalii.
Spre seară, primarul de Bălţi, Renato Usatîi, a mers pe urmele lui Ceban şi a anunţat că şi la Bălţi oamenii vor putea ieşi în parcuri.
"Nu văd nicio logică, unii pot să meargă la fitness, dar nu pot face sport în aer liber. Fiţi de acord că nu e nicio logică. În troleibuz poţi merge, în supermarket poţi merge, la piaţă poţi merge, dar în pădure, nu. Este o aberaţie", a spus Renato Usatîi.
Reprezentanții Guvernului nu au venit cu o reacție. În restul localităților din țară este interzisă aflarea cetăţenilor în spaţiile publice, cum ar fi parcuri, terenuri sportive sau terenuri de joacă. De asemenea, locuitorii municipiilor Chişinău şi Bălţi nu vor putea ieşi pe timp de noapte din casă.