IEŞIT din comun! Un grup de tineri s-au adunat într-un parc să CITEASCĂ
Au folosit tehnologiile moderne pentru a promova lectura clasică. Zeci de tineri s-au adunat astăzi într-un parc din Capitală unde au discutat despre cărţile citite şi pentru a-i îndemna pe oameni să meargă mai des la bibliotecă.
Adolescenţii au renunţat la calculator pentru câteva ore şi au vorbit doar despre eroii preferaţi din cărţi:
"Se discută impresiile pe baza unor lecturi şi e binevenit. E un mod de a petrece timpul liber plăcut şi util".
"Practic, în jumătate din timpul meu eu citesc. Nu e scopul să fac pe alţii să citească, dar le ofer un exemplu".
Unii şi-au făcut lista cărţilor pe care urmează să le citească în timpul apropiat:
"Voi pleca de aici cu mai multe sugestii, idei de ceea ce aş putea citi şi ce voi citi pe viitor".
"Este evident promovarea lecturii, dar şi cunoaşterea persoanelor de aici din Moldova, care citesc şi vrem să formăm o comunitate pentru a încuraja şi ceilalţi tineri, dar şi persoane în etate să citească", a spus organizatoarea Olga Sterniţchi.
Clubul improvizat de lectură a fost vizitat şi de scriitorul Nicolae Dabija. El i-a încurajat pe tineri să renunţe la cărţile digitale în favoarea celor clasice: "Eu m-am obişnuit în mână să ţin cartea, să o pipăi şi să o mângăi cu privirea. Eu nu ştiu cum voi citiţi, dar eu când citesc cartea, dacă nu-mi fac însemnări în ea, înseamnă cu nu am citit-o".
Datele celui mai recent Barometrul al Opiniei Publice arată că jumătate dintre moldoveni nu au citit o carte în ultimele trei luni, iar 12 la sută citesc o dată pe lună sau mai rar.