IFFHS: Sheriff Tiraspol este cea mai bună echipă de fotbal din Moldova
Sheriff Tiraspol a rămas cea mai bună echipă din Moldova, potrivit Federaţiei internaţionale de istorie şi statistică în fotbal. Campioana în exerciţiu şi-a păstrat acest titlu, chiar dacă a coborât patru poziţii în clasament.
În topul celor mai bune 400 echipe din lume, Sheriff ocupă locul 128. În prima parte a clasamentului mondial se află şi Dacia, care ocupă locul 146. Cele două formaţii din Divizia Naţională sunt mai bine cotate decât cluburi cu renume cum ar fi Dinamo Moscova, Dinamo Bucureşti, Spartak Moscova sau Feyenoord Rotterdam.
În clasament au fost incluse încă două cluburi din Moldova: Zimbru, care se află pe poziţia 267, şi Milsami, care ocupă locul 360. Liderul clasamentului mondial a devenit Chelsea Londra, care a detronat Barcelona. Catalanii au coborât pe poziţia a cincea, fiind întrecuţi de Atletico Madrid, Bayern Munchen şi Corinthians.