Igiena orală, problemă pentru copiii din Moldova. Vizitele la stomatologi sunt destul de rare
Copiii din Moldova ajung la stomatolog doar în cazuri de urgenţă. Se întâmplă din cauza serviciilor scumpe. Sunt constatările Ministerului Sănătăţii, care a elaborat un program naţional prin care vrea să-i educe pe copii să aibă grijă de igiena orală şi să se spele cu regularitate pe dinţi.
Statisticile Ministerului Sănătăţii arată că mai mult de 85 la sută dintre copiii din sate nu respectă igiena orală. Mulţi dintre ei nu au periuţe de dinţi, iar alţii le utilizează rar. De asemenea, echipamentul din clinicile de stat este uzat.
"Cele mai întâlnite afecţiuni la copii sunt afecţiunile carioase şi afecţiunile paradontale. Recomandarea pentru părinţi este dezvoltarea unei culturi igienice în cadrul familiei, pentru că sunt multe situaţii când întreb copiii de ce nu-ţi speli dinţii împreună cu mama dimineaţa şi ei răspund, foarte sincer, că mama tot nu-i spală", susţine dentistul Andrei Buşmachiu.
În familia Nadejdei Cepraga din satul Găuzeni, Şoldăneşti, Dumitriţa, de cinci ani, s-a spălat pentru prima dată pe dinţi după ce echipa noastră i-a făcut cadou un set de produse pentru igiena orală.
"Prima dată acum îşi spală dinţii. N-am avut posibilitatea şi n-am avut timp până acum să mă ocup de ea. Iată acuş trebuie să se schimbe dinţişorii. Deja când cresc, se schimbă dinţii pot să fie probleme, dar aşa..", a spus mama fetiţei.
Nici bătrânii nu au obiceiul de a se spăla pe dinţi.
''Doamne Maica Domnului de când nu m-am spălat pe dinţi. Nu reuşeam cât mai repede la lucru, să împlinim norma de tutun. Acum am periuţă, dar n-am ce spăla deja", a spus Maria Debiţ locuitoare a satului Găuzeni, Şoldăneşti.
Programul naţional, elaborat de Ministerul Sănătăţii prevede inaugurarea cabinetelor stomatologice în spitalele publice. De asemenea, specialiștii urmează să facă, periodic, vizite în localități, pentru a-i învăţa pe copii să se spele corect pe dinţi.
Autorităţile mai vor să doteze cabinetele stomatologice cu echipament performant. Costul estimativ al programului este de aproape 600 de milioane de lei.
- Deputaţii, îngrijoraţi de problemele dentare ale copiilor moldoveni. Vor să-i trateze pe minori pe banii statului
- Premieră în Moldova! Astăzi este marcată Ziua Mondială a Igienei Orale
- Opt din 10 moldoveni au carii dentare. Ce recomandă medicii
- Sănătatea copiilor, în pericol. Mai multe grădiniţe din Moldova nu corespund normelor sanitare