Igor Armaş face senzaţie în Rusia
Igor Armaş face senzaţie în Rusia! Internaţionalul moldovean a marcat cel de-al doilea gol în campionat pentru Kuban. Echipa antrenată de românul Petrescu şi moldoveanul Caras a învins în deplasare Avangard cu 2-1 în etapa a 20-a şi este lider în liga a doua.
Kuban este pe val. Trupa moldovenilor Caras, Armaş, Golovatenco şi Namaşco a mai bifat o victorie în liga a II-a rusă, după ce s-a impus în deplasare, scor 2-1 în faţa formaţiei Avangard Kursk.
Căpitanul lui Kuban, Golovatenco şi Armaş au fost integralişti, iar Namaşco rezervă. Armaş a deschis scorul în minutul 45.
Celălalt gol al învingătorilor a fost marcat de românul Bucur care a ajuns la cota de 8 reuşite în campionat.
Pentru Avangard a punctat Borozdin, în minutul 73.
După 20 de etape, Kuban este lider în Liga a II-a rusă, cu 38 de puncte, cu două mai mult decât ocupanta locului secund. În prima ligă promovează primele două formaţii, însă lupta va fi una crâncenă, între primul şi ocupanta locului 7 fiind o distanţă de numai 6 puncte.