Igor Corman, despre declaraţiile Aureliei Grigoriu: A fost o greşeală gravă
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, califică discursul avocatului Parlamentar Aurelia Grigoriu drept o greşeală şi consideră că aceasta ar trebui audiată în comisia pentru drepturile omului a Legislativului.
"Din punctul meu de vedere, a fost o greşeală gravă. Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple, mai ales că statutul avocatului parlamentar vizează drepturile omului din Republica Moldova, conflictul transnistrean şi trebuiau abordate aceste subiecte şi ar fi putut obţine un suport în acest scop, dar nu să ne aruncăm în alte mănăstiri, care nu ne privesc. Am solicitat examinarea acestui caz, astfel de lucruri nu trebuie să se repete", a declarat Igor Corman.
Şeful Legislativului a explicat în ce condiţii avocatul parlamentar ar putea să-şi piardă mandatul. "La Comisia de profil, am solicitat să fie invitată doamna, ca să-şi spună punctul de vedere şi opozitia comunistă să spună ce crede, pentru că a fost propusă de ei. Legislaţia este clară, un avocat parlamentar poate să-şi piardă încrederea Parlamentului, dar propunerea trebuie să fie făcută de preşedinte sau de un grup de 20 de deputaţi. De aceea comisia trebuie să examineze cazul şi să vedem ce va urma. Important e ca tot ce va urma să nu agraveze relaţiile cu Armenia sau Azerbaijan", a mai declarat Igor Corman.
Publika.md precizează că avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu a declarat, la o conferinţă din Erevan, că Armenia a ocupat 20 la sută din teritoriul Azerbaidjanului. Aceste afirmaţii au scandalizat presa din Erevan. Aurelia Grigoriu urmează să organizeze o conferinţă de presă, unde va oferi mai multe detalii.
Actualitate
- Declaraţiile avocatului moldovean care a numit Armenia stat agresor, discutate la nivel înalt
- Acuzaţiile avocatului moldovean la adresa Armeniei, calificate drept COMANDĂ POLITICĂ de autorităţile de la Erevan
- Avocatul parlamentar care a numit Armenia stat agresor, ajutat de reprezentanţi ai României şi Georgiei să revină în ţară