Igor Corman, despre subiectul "cu barbă" în relaţiile Chişinău-Bucureşti: Am simţit o reticenţă din partea lui Traian Băsescu
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, aşteaptă o deschidere mai mare din partea României, în ceea ce priveşte ratificarea tratatului de frontieră cu Moldova. Declaraţia a fost făcută la întoarcerea în ţară, după vizita întreprinsă la Bucureşti.
Potrivit şefului Legislativului de la Chişinău, Parlamentul de la Bucureşti poate ratifica tratatul de frontieră doar după ce acesta îi va fi transmis de către şeful statului. În acest context, Igor Corman a recunoscut că a simţit o reticenţă din partea lui Traian Băsescu, dar şi-a exprimat speranţa că subiectul va avea, totuşi, o finalitate pozitivă.
"Am abordat acest subiect, Parlamentul R. Moldova a ratificat tratatul în iunie curent şi e întemeiată aşteptarea noastră ca acest lucru să se întâmple şi în Parlamentul României. La întrevederile pe care le-am avut am găsit înţelegere, dar conform legislaţiei, acest tratat urmează să fie transmis în Parlament de către preşedintele României. În cadrul discuţiei anterioare pe care am avut cu Traian Băsescu la Chişinău, s-a arătat mai optimist, în cadrul discuţiei la Bucureşti am simţit o reticenţă la acest capitol, dar sper că acest subiect sensibil, deja cu barbă, să fie încheiat. Cred că este în interesul ambelor părţi", a punctat Corman.
Totodată, speaker-ul a menţionat că semnarea tratatului de frontieră cu România nu va afecta în niciun fel relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.