Igor Corman, într-o vizită oficială la Bucureşti. Se va întâlni cu mai mulţi demnitari de rang înalt din România
Preşedintele Parlamentului Igor Corman efectuează, astăzi, o vizită oficială la Bucureşti. Şeful Legislativului merge în România la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor din ţara vecină, Valeriu Ştefan Zgonea.
Igor Corman va fi însoţit de o delegaţie de parlamentari din care vor face parte liderul fracţiunii Partidului Liberal-Democrat, Valeriu Streleţ, cel al fracţiunii democraţilor, Dumitru Diacov, precum şi liberalu reformator Ion Hadârcă.
Conform programului, preşedintele Legislativului de la Chişinău va ţine un discurs în plenul Camerei Deputaţilor şi va avea întrevederi oficiale cu preşedintele României, Traian Băsescu, prim-ministrul Victor Ponta, preşedintele Senatului român Crin Antonescu şi cu ministrul de Externe Titus Corlăţean.
În contextul vizitei, la Iaşi va avea loc Reuniunea Comisiei comune interparlamentare pentru Integrarea Europeană.
- Audieri în Parlament pe cazul BEM şi Aeroport, joia viitoare. Propunerea a venit din partea lui Igor Corman
- Preşedintele Parlamentului va efectua o vizită oficială în România. Corman va ţine un discurs în plenul Camerei Deputaţilor de la Bucureşti
- Săptămâna viitoare, încărcată de evenimente politice. Ce ne aşteaptă în zilele ce urmează