Igor Corman s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali georgieni
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, s-a întâlnit, astăzi, la Tbilisi, cu președintele Georgiei, Giorgi Margvelashvili, şeful Legislativului georgian, David Usupashvili, și ministrul Afacerilor Externe, Maia Panjikidze.
Speakerul moldovean a discutat cu oficialii georgieni despre relațiile bilaterale dintre Moldova şi Georgia, prioritățile celor două țări în cooperarea cu Uniunea Europeană după parafarea Acordurilor de Asociere și Comerț Liber cu UE, importanța colaborării pe dimensiune parlamentară și oportunitățile de cooperare la nivel regional.
Președintele Legislativului de la Chișinău a optat pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare între Republica Moldova și Georgia, în scopul intensificării transferului de bune practici în diverse domenii, precizând că ambele țări au un viitor comun, integrarea economică și asocierea politică cu Uniunea Europeană. Totodată, părţile au convenit asupra dezvoltării relațiilor de colaborare între forurile legislative ale celor două țări, inclusiv la nivelul comisiilor parlamentare și a grupurilor de prietenie. În context, şeful Legislativului georgian, David Usupashvili, a acceptat invitația omologului său moldovean de a efectua o vizită oficială în țara noastră, în prima jumătate a anului viitor.
Totodată, Igor Corman a apreciat activitatea Georgiei în cadrul președinției APCEMN și s-a referit la importanța inițierii unor proiecte regionale în domenii de interes comun pentru țările din regiunea Mării Negre.
- Corman: Acţiunile de profanare a clădirii Palatului Republicii ar putea avea legătură cu decizia de ieri a Curţii Constituţionale
- În Republica Moldova ar putea fi create întreprinderi moldo-belaruse de asamblare a troleibuzelor şi de producere a tractoarelor
- La mulţi ani, Igor Corman! Preşedintele Parlamentului împlineşte azi 44 de ani