Igor Corman, SUPĂRAT. Sesiunea parlamentară se va prelungi cu o şedinţă săptămâna viitoare
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a întrerupt şedinţa plenului, care trebuia să încheie această sesiune parlamentară. Motivul care a stat la baza deciziei şefului Legislativului a fost insuficienţa de voturi, pentru a adopta în lectura a doua ratificarea a două acorduri internaţionale privind Acordul de credit dintre Republica Moldova şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Supărările au dominat şedinţa plenului de astăzi. Totul a pornit de la nemulţumirile comuniştilor pe marginea proiectului de lege ce vizează statutul special al Autonomiei Găgăuzia. În urma mai multor dezbateri, comuniştii au părăsit sala, iar după ei şi liberal reformatorii au plecat supăraţi pentru că mai multe amendamente la codul educaţiei propuse de deputatul formaţiunii, Ana Guţu nu au fost acceptate.
Tensiunea a paralizat activitatea legislativului, iar Mihai Ghimpu nu era sigur dacă votează sau nu următoarele proiecte de pe agendă.
Igor Corman şi-a ieşit din fire şi s-a răstit la colegii indecisi. După câteva minute în care mai mulţi deputaţi se plimbau prin sală, şeful Parlamentului a declarat:
"Dragi colegi declar această şedinţă înschisă, despre altă întâlnire în plen vă voi informa adiţional".
Imediat după ieşirea din sala de şedinţe, Igor Corman a explicat în cadrul unui briefing de presă jurnaliştilor că proiectul de lege vizează schimbări în legea din 1994 cu privire statutul Autonomiei Găgăuziei, care va impune schimbări în 20 de legi naţionale.
Igor Corman a spus că încă nu înţelege comportamentul opoziţiei şi atitudinea colegilor săi:
"Ori este o lipsă totală de interese, ori o invidie asupra celor care au lucrat. Mă bucur că l-am votat pentru prima lectură, vom continua la a doua. Înafară de declarații cinice nu am auzit argumente. Este în interesul nostru să avem o persoană de legătură cu Adunarea Populară. Proiectul propus astăzi vizează modificări la 20 de legi naționale, ca să asigure funcționarea legii din '94 și corelarea cu legea națională. A fost o revizuire, pentru că din 94 au fost multe schimbări. Acum s-au făcut modificări. Ce ați auzit azi, nu pot decât să spun: populism pur. Această atitudine trebuie să fie un smenal pentru colegii de la Comrat şi să le transmită mesajul că avem unitate şi suntem interesaţi de relaţii bune cu autonomia", a punctat Corman.