Igor Corman va participa la inaugurarea primei Convenţii moldo-americane
Parcursul european al Republicii Moldova şi modernizarea ţării sunt subiectele pe care preşedintele Parlamentului, Igor Corman, le va aborda în cadrul vizitei în Statele Unite ale Americii şi Canada. Deplasarea a început astăzi şi se va încheia până sâmbătă, 01 martie.
În această perioadă, Igor Corman va avea întrevederi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, congresmani, dar şi cu preşedinţii Camerei Comunelor şi Senatului din Parlamentul canadian. Igor Corman va participa la inaugurarea primei Convenţii moldo-americane, care are drept scop extinderea şi consolidarea legăturilor stabilite între Statele Unite şi ţara noastră.
Pe 27 februarie, Igor Corman se va deplasa în Canada, la Ottawa şi Montreal, unde se va întâlni cu oficiali canadieni, dar şi cu moldovenii stabiliţi acolo.
- Corman: Anul 2014 este important în relaţia Republicii Moldova cu UE, dar să nu uităm de partenerii din Est
- Şeful Legislativului de la Chişinău pleacă într-o vizită la Bruxelles. Vezi agenda oficialului
- Igor Corman cere susţinerea oficialilor europeni: Votul în favoarea anulării vizelor ar stimula reformele în Moldova