Igor Dodon a avut discuții cu liderii partidelor care au obţinut cele mai multe mandate de deputat. Declarațiile politicienilor
Embed:
Formaţiunile care au obţinut cele mai multe mandate la alegerile din 24 februarie au venit la o primă întâlnire cu președintele Igor Dodon. Discuţii privind formarea unei majorități parlamentare au fost iniţiate de şeful statului. La întrunirile de la Reşedinţa de stat au venit liderii Partidului Socialiștilor, Partidului Democrat din Moldova şi cei ai Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr şi PAS.
Socialiștii au pășit primii pragul Reședinței de Stat. Delegația a fost compusă din liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, și secretarii de partid Vlad Batrîncea și Ion Ceban. După aproape jumătate de oră de discuții, Zinaida Greceanîi a declarat presei că PSRM rămâne deschis negocierilor. Până acum, socialiştii nu s-au așezat la masa de discuții cu niciun partid, iar invitația și intenția de a discuta doar partidele care până astăzi au format blocul ACUM rămâne în vigoare.
"Noi nu negociem acum nici cu PD, nici cu alt partid care a ajuns în Parlament. Noi inițiativa noastră am lansat-o pentru Blocul ACUM. Cu nimeni altul, până când, nu ducem negocieri și nu am avut niciun fel de propuneri. Ei nu au refuzat categoric. Ei au înaintat unele condiții ale lor. Condițiile lansate în spațiul public este una, alta sunt niște declarații. Este o propunere de a se așeza la masa negocieri și de a discuta", a declarat Zinaida Greceanîi, președintele PSRM.
Ulterior, la discuții a venit preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, însoţit de Pavel Filip şi Andrian Candu. După discuţiile cu Igor Dodon, Vlad Plahotniuc a declarat că PDM are intenţia de a forma cât mai curând o majoritate parlamentară şi o guvernare stabilă, dar şi de a evita alegerile anticipate.
"Partidul Democrat este deschis dialogului cu toate formațiunile politice, cu toate partidele care vor să evite criza politică și ca consecință economică și socială care ar putea fi în Republica Moldova urmare a acestui blocaj. Avem determinarea fermă de a forma o guvernare stabilă, responsabilă și destul de eficientă pentru oameni", a menționat Vlad Plahotniuc, președintele PDM.
Ultimii aşteptaţi la consultări au fost liderii PAS şi PPDA.
"El a ascultat mesajul nostru şi mai departe, o să vedem care vor fi acţiunile dânsului. Ne-a spus părerea dânsului cu privire la deznodământul în această situaţie, am luat act de ceea ce ne-a spus domnia sa, vom continua să promovăm pachetul nostru de acte", a zis Maia Sanddu, preşedintele PAS.
La finalul consultărilor, Igor Dodon a declarat presei că, în urma discuţiilor, a constatat că nicio formaţiune politică nu-şi doreşte alegeri anticipate. Toate partidele vor să participe la guvernare fie prin crearea unei majorităţi parlamentare, fie cu un guvern minoritar. Igor Dodon a mai spus că va continua să joace rolul de mediator, astfel încât partidele parlamentare să găsească cât mai curând un consens.
"O lună de blocaj politic în care, cu regret, partidele politice care au ajuns în Parlament, prin votul cetățenilor, nu au ajuns la formarea unei majorități parlamentare. Din 2001 încoace, mi se pare că este al doilea caz când nu se alege Parlamentul la prima ședință", a declarat Igor Dodon, președinte.
Venind la Preşedinţie, Maia Sandu şi Andrei Năstase, l-au recunoscut pentru prima dată pe Igor Dodon în calitate de preşedinte al Republicii Moldova. Aceştia însă au refuzat să dea mâna cu şeful statului. Colegii lor de partid l-au salutat însă pe președintele ţării cu strângere de mâini.
Vădit iritată, Maia Sandu a refuzat să vorbească despre acest subiect.
"Haideți să vorbim despre lucruri esențiale", a spus Maia Sandu, președintele PAS.
"Nu vreau să comentez ceea ce ține de salutări sau nu. Faptul că au venit astăzi este un respect față de instituția prezidențială", a declarat Igor Dodon, președinte.
Consultările cu preşedintele ţării vor continua în data de 2 aprilie, când liderii celor patru partide sunt aşteptaţi la o şedinţă comună.