Igor Dodon a avut o întrevedere neoficială cu Vadim Krasnoselski. Aceştia au vizitat Cetatea Bender
Şeful statului, Igor Dodon, a avut o nouă întrevedere, de data aceasta neoficială cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Într-o postare, preşedintele ţării spune că au vizitat Cetatea Bender, monument de arhitectură al secolului al 16-lea.
Șeful statului menţionează că întâlnirile cu reprezentanții regiunii transnistrene ar trebui să fie sistematice.
Vizita a fost făcută cu ocazia Zilei Unirii Naţionale, o sărbătoare marcată în Federaţia Rusă. Din imaginile postate se vede că familia Dodon şi Krasnoselski au făcut un tur al cetăţii.
La întâlnire au participat şi soţiile celor doi, iar Igor Dodon şi-a luat şi copii cu el. Dodon a declarat că prin această vizită și-a dorit ca soțiile lor să se cunoască.
Din anul 2016, Vadim Krasnoselski este cel care care conduce autoproclamata republică nistreană.