Igor Dodon a fost ales noul preşedinte al Federaţiei de Şah
Dacă nu la primărie, atunci la Federaţia de Şah! Deputatul comunist Igor Dodon este noul preşedinte al federaţiei de profil din Moldova. Dodon a fost ales în această funcţie la cea de-a patra conferinţă a federaţiei.
Igor Dodon este noul preşedinte al Federaţiei de Şah din Moldova. Dodon a fost ales în unanimitate în această funcţie la cea de-a patra conferinţă a federaţiei de profil. Dodon a fost singurul candidat, fiind propus anterior la această funcţie de către membrii Federaţiei şi Prezidiului Federaţiei de Şah.
"Avem mai multe obiective, în primul rând dezvoltarea şahului în teritoriu. Al doilea obiecitv este pregătirea de următoarele campionate naţionale şi regionale, în acest sens vom organiza mai multe cantonamente. Personal, dacă am să am posibilităţi am să investesc în dezvoltarea federaţiei de şah", a menţionat Dodon.
Igor Dodon a devenit astfel cel de-al patrulea preşedinte al federaţiei de şah şi al treilea politician care preia această funcţie. Până acum postul de preşedinte al forului a fost ocupat de Serafim Urechean, Ion Solonar şi Vladimir Molojen.
"Este deja o tradiţie în Federaţia de Şah, ca la cârma acesteia să fie un politician. Este bine sau rău vom vedea după rezultate", a spus Viorel Iordăchescu, şahist.
Igor Dodon are 36 de ani şi este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a început să practice şahul de la vârsta de şapte ani şi a participat la mai multe competiţii naţionale.
- Igor Dodon - noul Preşedinte al Federaţiei de Şah din Republica Moldova
- Igor Dodon candidează la postul deţinut, anterior, de Vladimir Molojen DETALII
- Igor Dodon a devenit naş pentru a patra oară: L-a cununat pe fiul fostului ministru al Apărării VIDEO
- "Dodon rămâne în PCRM. El vrea să-l convingă pe Voronin că e cel mai bun pentru a prelua rolul de lider al partidului"