Igor Dodon a revenit la muncă după accidentul de duminică. Mama preşedintelui ţării este încă în spital
Preşedintele Igor Dodon a revenit la muncă după accidentul de duminică. Pe pagina sa de Facebook au fost plasate fotografii de la ședința operativă de astăzi privind situația din țară şi agenda evenimentelor internaționale.
Din imagini se vede că, şeful statului are o zgârietură pe faţă. Între timp, mama preşedintelui Dodon a fost transferată de la Terapie Intensivă la Neurologie. Starea ei de sănătate este bună.
Duminică, două maşini din coloana prezidenţială s-au ciocnit violent cu un vechiul care aparţine unei întreprinderi avicole.
Potrivit poliţiei, impactul a fost provocat de şoferul autocamionului, un bărbat de 40 de ani, care este internat la spitalul din Străşeni.
Prima maşină, în care se afla şeful statului împreună cu mama şi fiul său, s-a răsturnat în urma coliziunii, iar cea de-a doua, care circula în spate, a ajuns în şanţ. De îngrijiri medicale a avut nevoie şi un ofiţer SPPS.