Igor Dodon, despre relațiile cu România și Ucraina: Chiar dacă nu au fost vizite oficiale nu înseamnă că relațiile sunt proaste
Șeful statului, Igor Dodon, este mulțumit de relațiile bilaterale pe care le are Moldova cu România și Ucraina chiar dacă cele mai multe vizite oficiale le-a avut în Federația Rusă. În opinia oficialului, colaborarea la nivel înalt nu ţine doar de comunicarea pe care o au lideri de stat, dar mai mult de proiectele comune dintre state.
"Eu cred că noi avem relații foarte bune și cu România și cu Ucraina. Relațiile bilaterale între state nu țin doar de dialogul sau de vizite oficiale la nivel de președinți. Premierul Chicu a avut vizită oficială la Kiev, s-a întâlnit cu președintele și cu premierul Ucrainei, dar și cu premierul României. Avem relații bilaterale bune cu vecinii noștri. Chiar dacă nu au fost vizite oficiale nu înseamnă că relațiile sunt proaste. Am avut întrevederi de lucru și cu domnul Iohannis pe o platformă internațională și discuții la telefon. Am avut discuții și cu domnul Zelenski la telefon și întrevederi neformale.", a declarat Dodon, în cadrul emisiunii "Președintele Răspunde".
Totodată, Igor Dodon a menționat că este deschis pentru colaborări cu țările vecine: "Sper că după finalizarea alegerilor o să avem contactele necesare și sunt deschis pentru colaborări și am și mesaje că și-ar dori un dialog mai pronunțat la nivel de primele persoane imediat după ce finalizăm campania electorală".
Conform site-ului MAEIE, Igor Dodon a avut peste 30 de vizite în Rusia în perioada 2016 - 2020.