Igor Dodon: Îndemn toate fracțiunile parlamentare din Coaliția de guvernare să nu dea foc la casă din supărare și furie
Procesele politice din ultimele zile sunt tensionate, dar nu fatale pentru Coaliția de guvernământ. Este declaraţia preşedintelui ţării, Igor Dodon, care a venit cu un mesaj către fracțiunile parlamentare din alianţa de guvernare.
"Există teren și timp (câteva zile) pentru ca inițiativa anticonstituțională să fie retrasă. Există încă răgaz pentru reflecții din partea conducerii Blocului ACUM și pentru înțelegerea faptului că procurorul general nu poate fi subordonat politic, iar Coaliția nu trebuie jertfită pe altarul ambițiilor personale.
Cetățenii așteaptă de la guvernare nu confruntare de ambiții și de interese partinice, ci rezultate concrete în economie, în viața socială, în promovarea unor reforme eficiente, corecte și coerente cu conceptul de stat de drept.
Avem de rezolvat multe probleme în țară, nu să ne certăm între noi, fiindcă este și iresponsabil, și imatur, după greutățile și riscurile comune prin care am trecut acum cinci luni.
Îndemn toate fracțiunile parlamentare din Coaliția de guvernare să demonstreze în această perioadă tensionată calm, chibzuință și luciditate. Să nu dea foc la casă din supărare și furie.
Încă se poate ajunge la o înțelegere cumpătată, pentru a ieși din impas, pentru a evita și destrămarea majorității parlamentare, și eventual alegerile anticipate. Dați dovadă de inteligență politică, nu doar de rigiditate în promovarea unor proiecte personale.
Respectați Constituția țării, înainte de toate", a menţionat Igor Dodon, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
PUBLIKA.MD aminteşte că socialiştii au depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu, după ce premierul şi-a asumat, în 6 noiembrie, răspunderea pentru un proiect de lege care îi permite să propună candidaţii pentru funcţia de procuror general.