Igor Dodon: Poate Ghimpu face jocul PCRM?
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, este acuzat că ar face jocul Partidului Comuniştilor şi anume din acest motiv, nu este de acord cu propunerea grupului Dodon privind înaintarea unui candidat apartinic la funcţia de şef al statului. Igor Dodon nu exclude că liderul Partidului Liberal ar urmări declanşarea alegerilor anticipate, sperând că formaţiunea sa va acumula mai multe voturi. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la Moldova 1.
„Ce doreşte PL? Nu face oare jocul altei extreme, al PCRM? Am avut asemenea cazuri în trecutul istoric”, a menţionat Igor Dodon.
Politicianul a explicat şi ce ar avea de câştigat liberalii în cazul unui scrutin anticipat. „În condiţiile în care situaţia politică e dificilă şi se merge la anticipate, aceste extreme, de dreapta şi de stânga, speră foarte mult că vor avea de câştigat. Dar ele nu înţeleg un lucru, că după următoarele anticipate, cel mai probabil, 95 la sută, PL nu va face parte din guvernare”, a precizat acesta.
Igor Dodon a mai adăugat că deocamdată, nu a discutat cu liderii AIE privind candidaţii înaintaţi la funcţia de preşedinte, însă acest lucru ar putea să se întâmple în următoarele zile. Asta dacă partidele din Alianţă vor găsi un compromis între ele şi vor identifica trei, patru candidaturi.
Politică