Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu. Cu ce se ocupă fostul președinte al țării în timp ce stă acasă
Fostul șef al statului Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de către magistrații Curții de Apel Chișinău, care au respins recursul avocaților, care au cerut eliberarea lui Dodon. Iar cumnatul lui Dodon, Petru Merineanu, rămâne în arest pentru 20 de zile în penitenciarul numărul 13. În cazul lui, magistrații au respins contestația procurorilor. Înainte de a începe ședința de judecată, fostul șef al statului în continuare pledează nevinovat și spune că dosarul este unul politic. Totodată, acesta a declarat că în timp ce se află în arest, face sport și citește cărți în limba engleză și franceză.
Igor Dodon a venit la Curtea de Apel Chișinău, unde a fost întâmpinat de colegii lui, dar și zeci de simpatizanți. Dodon a ținut să-i felicite pe toți cei care erau prezenți cu împlinirea a 25 de ani de la fondarea Partidului Socialiștilor.
”Simt mereu susţinerea voastră, credeţi-mă. Şi când am fost în arest am simţit, şi acum fiind în arest la domiciliu. Susţinerea voastră ne transmite încrederea că oricum vom câştiga”, a spus Igor Dodon.
Ședința de judecată a început la ora 14:30 și a durat o oră și jumătate. Înainte de a începe ședința, Igor Dodon a spus că se așteaptă ca să fie eliberat.
”Ei au lansat un dosar politic pentru a face showuri, în speranţa că o să ne demoralizeze pe mine şi pe colegii mei. Dacă aţi văzut ultimele sondaje, noi suntem în creştere - şi Partidul Socialiştilor, şi liderii acestui partid şi din ceea ce vedem acum, din susţinerea oamenilor, nu le-a reuşit. Dacă luăm buchia legii, evident trebuie să fim eliberaţi şi cât mai repede. Noi nu am fugit din ţară, noi nu ne-am eschivat de la colaborarea cu ancheta”, a spus Igor Dodon.
Dodon a criticat practica procurorilor de a intenta pe bandă rulantă dosare penale pentru îmbogăţire ilicită şi a avertizat reprezentanţii guvernării că această practică se va întoarce impotriva lor, asemeni unui bumerang.
"Politicul şantajează acum justiţia prin aceleaşi dosare de îmbogăţire ilicită poţi să-l iei pe oricare, pe oricare om din Republica Moldova. Poţi să-i pui îmbogăţire ilicită şi începi: îi deschizi dosar penal, te duci la mama, la tata, la mătuşă şi aşa mai departe. O să treacă şi Litvinenco şi toţi prin asta, indiferent o să treacă. Ei au creat chestia asta, nu eu am creat-o. Noi lovitura o s-o ţinem şi o ţin. Să se pregătească şi ei pentru aceste lovituri", a spus fostul președinte.
Totodată, Dodon a mai spus că în timp ce se află în arest la domiciliu, are un șir de ocupații: ”Fac sport. Am început să citesc mai multe cărţi în engleză, în franceză. Îmi aduc aminte şi de engleză, şi de franceză şi de tot absolut, diferite. Eu vă recomand să citiţi mai multe autobiografii ale oamenilor celebri. Eu le-am citit anterior, de exemplu, acelaşi Cezar, acelaşi Otto von Bismark al Germaniei, acelaşi Roosevelt, acelaşi Stalin. Am toate cărţile acestea acasă.”
În timpul ședinței de judecată, zeci de persoane au protestat în susținerea lui Igor Dodon în fața Curții de Apel Chișinău:
”Vrem justiție corectă! Vrem justiție corectă! Nu fărădelegilor! Nu fărădelegilor!”
”De ce am venit noi aici? Pentru dreptate lui Igor Dodon. Noi vrem dreptate. Noi am avut un președinte foarte bun, care lupta pentru viața oamenilor. Trăia pentru oameni. Noi vrem să fie un președinte care să nu ducem foame.”
”Își bat joc de Dodon și de noi. Eu sunt pentru dreptate, o viață mai bună, prețuri mai mici și o pensie mai mare.”
După ce s-au expus magistrații Curții de Apel Chișinău, Igor Dodon nu a ieșit în fața presei ca să facă declarații. Procurorii de caz susțin că în cadrul ședinței au prezentat probe noi care ar demonstra vinovăția lui Igor Dodon, însă au refuzat să spun despre ce este vorba anume.
”Nu pot să vă comunic ce probe anume, dar a fost prezentată astăzi, în şedinţa de judecată o probă nouă din partea procurorilor în care confirmă actualitatea riscurilor, invocate la demers, reţinute de către judecătorul de instrucţie. Urmează procurorii să efectueze cu celeritate urmărirea penală în vederea administrării de probe pentru a efectua o anchetă penală completă, obiectivă şi sub toate aspectele”, a spus Dodon.
Igor Dodon a fost reținut în 24 mai. Este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. Igor Dodon califică învinuirile ce i se aduc nefondante, iar dosarul - unul politic. Fostul preşedinte riscă până la 20 de ani de închisoare dacă i se va demonstra vinovăţia. Pe 16 iunie, şi Galina Dodon, soţia fostului preşedinte al ţării Igor Dodon, a primit oficial statut de învinuit în dosarul în care este vizat soţul ei. Ea este acuzată de complicitate la comiterea infracţiunii de îmbogăţire ilicită. Ea a primit interdicţia de a părăsi ţara pentru un termen de 60 de zile.