Igor Dodon: Renato Usatîi este un bandit și tot timpul a fost. Clovnii nu au ce căuta în politică
Igor Dodon susţine că Renato Usatîi este un bandit şi un clovn. Şeful statului a declarat, la un post de televiziune, că îşi dorea un partener pe eșichierul de stânga, însă acum regretă că l-a promovat pe liderul formaţiunii "Partidul Nostru" în faţa partenerilor săi strategici.
"S-a încercat scoaterea lui Usatîi dintr-o grupare criminală. Este un bandit și tot timpul a fost. Poate că l-au şi scos, dar nu au scos şi banditul din el. După ce afirmă deschis că îl va lichida fizic pe președintele Moldovei, despre ce să mai vorbești cu așa oameni? Clovnii nu au ce căuta în politică", a spus Igor Dodon.
Igor Dodon mai consideră că atacurile lui Renato Usatîi la adresa sa sunt o manifestare a furiei.
Potrivit şefului statului, Usatîi avea planuri mari, doar că i-a dezamăgit pe cei care au investit în el și care așteptau rezultate.
Dodon a mai spus că Usatîi este supărat pe el, pentru că a devenit preşedinte.