Igor Dodon: Școlile nu vor fi închise și nu vor fi impuse noi restricții
Embed:
Am înregistrat noi recorduri sumbre la numărul de infectări cu noul coronavirus iar bilanțul se agravează pe zi ce trece, dar conducerea țării spune că situația este sub control. Șeful statului, Igor Dodon, a declarat astăzi, după ședința tradițională de la Reședința de Stat, că nu vor fi impuse noi restricții, iar școlile nu vor fi închise. Asta chiar dacă, din numărul total de infectări, aproape 400 de cazuri au fost depistate în instituțiile școlare.
Șeful statului, Igor Dodon: "Nu examinăm la etapa aceasta, ținând cont de cifrele pe care la avem, posibilitatea de sistare a sistemului educațional în Republica Moldova. Acele cazuri care sunt în școli și grădinițe se ia decizie pentru localitatea concretă."
Igor Dodon a mai declarat că nu vor fi impuse restricții noi nici pentru activitățile economice.
Șeful statului, Igor Dodon:"Noi trebuie să dăm posibilitatea agenților economici să activeze, să funcționeze și vom gestiona situația în continuare."
Șeful statului a mai spus că sistemul medical este pregătit pentru numărul mare de infectări cu noul coronavirus şi că în spitale sunt locuri suficiente. Potrivit datelor prezentate de președinte, în cazul secţiilor pentru copii, rata de ocupare este de 40 la sută, iar în spitalele pentru adulţi, de peste 70 la sută. Săptămâna trecută s-a înregistrat un număr record de noi îmbolnăviri cu noul tip de coronavirus, 868. De la începutul anului școlar au fost depistate aproape patru sute de cazuri de infectare în școli şi grădiniţe.