Igor Dodon și Mitropolitul Vladimir au anunțat ce se va întâmpla de Paște în acest an
Slujbele de Florii, din Săptămâna Patimilor, precum şi cea de Paşte vor fi oficiate fără enoriaşi, iar Paştele Blajinilor se amână pentru luna iunie. Mai mult, Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge şi în acest an în bisericile din ţară. Anunţul a fost făcut de către Mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Vladimir, după şedința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a avut loc astăzi.
Slujbele dedicate sărbătorilor pascale vor putea fi urmărite de la distanţă, la televizor sau pe Internet. Postul public de televiziune şi radio din ţară vor transmite în direct slujba de Înviere, iar televiziunile private o vor prelua, astfel încât mai mulţi enoriaşi să aibă posibilitatea să o urmărească şi să se roage de acasă. Deocamdată nu este clar cum vor fi sfinţite pasca, ouăle roşii şi alte bucate care sunt puse pe masa de sărbătoare. Mitropolia urmează să vină cu un comunicat în acest sens ulterior.
Cât despre Paştele Blajinilor va fi marcat la începutul lunii iunie, înainte de Duminica Pogorârii Duhului Sfânt: "Vom veni cu o recomandare ca ziua când se pomenesc morţii, în duminica după Paşte, anul acesta se va amâna pentru data de 6, 7, 8 iunie. Ca să nu fie aglomeraţie şi atunci, în aceste trei zile vor fi pomeniţi cei răposaţi", a menționat Mitropolitul Vladimir.
La şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe a participat şi preşedintele Igor Dodon care a anunţat că Focul Sfânt va fi adus de la Ierusalim şi va fi distribuit eparhiilor din cadrul Mitropoliei.
"Am discutat deja cu câţiva creştini, oameni de afaceri şi vom face tot posibilul ca Focul Haric să fie adus în acest an la Chişinău. Se aduce focul în avion şi avem decolaţia şi vine la Chişinău. Să fie transportat cu suportul autorităţilor, cu suportul poliţiei în toate eparhiile, în toate centrele raionale", a declarat Igor Dodon.
Conform celui mai nou sondaj realizat de IMAS, peste 80 la sută dintre cei intervievaţi sunt de acord cu interzicerea slujbelor în biserici pe timp de pandemie de coronavirus de tip nou. În acest an, Paştele este sărbătorit în 19 aprilie.