Igor Dodon, soția acestuia și un medic de familie, trimiși în judecată pentru confecţionarea, deţinerea și folosirea unui document fals
Cauza penală în privința fostului președinte al țării, Igor Dodon, a soției acestuia și a unui medic de familie, care, de comun acord, au confecționat, deținut și folosit un certificat medical fals, cu scopul de a-l prezenta în instanța de judecată și Procuratură, pentru a obține permisiunea de a pleca peste hotare, a fost trimisă în judecată.
Potrivit procurorilor, în actul nominalizat au fost înscrise date denaturate, potrivit cărora, copilul minor al fostului șef de stat ar avea nevoie de consultații la medici specialiști și, după caz, de a urma un tratament medical.
"În cadrul investigațiilor efectuate de către procurori, a fost stabilit că ex-Președintele Republicii Moldova, în privința căruia era aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara” într-o cauză penală examinată de Curtea Supremă de Justiție, a prezentat instanței documentul oficial fals și, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea pentru plecare în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor.
Același document oficial fals, a fost folosit și de către soția ex-Președintelui Republicii Moldova, în privința căreia este aplicată o măsură preventivă similară într-un dosar cercetat de către procurori. Astfel, soția ex-Președintelui, prin intermediul avocaților, a prezentat documentul medical fals Procuraturii Anticorupție, solicitând încuviințarea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova și de a merge în România, invocând același scop", se precizează în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.
Suspecții riscă o amendă de până la 47 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau până la 5 ani de închisoare.