Igor Dodon va participa mâine la şedinţa Consiliului AIE
(UPDATE 15:11) Igor Dodon: "Da, am fost contactat de un reprezentat al PD, formaţiune care deţine preşedinţia AIE. Discuţiile vor fi mâine la ora 15:00. Vom veni cu un mesaj de a găsi un consens politic. Nu putem da, deocamdată, alte detalii. Sunt gata să renunţ la orice funcţie şi am mai spus acest lucru. Ar fi bine ca toţi să se gândească cum putem depăşi problema".
(UPDATE 15:04) Deputatul PLDM Tudor Deliu: "PLDM face tot posibilul pentru a evita alegerile anticipate, dar nu o facem sub presiunea timpului. Domnul Dodon a avut timp pentru a medita şi nu a fost disponibil până acum pentru discuţii. Dodon nu ar trebui să vină cu propuneri din start. El mai are încă nevoie să se afirme. Trebuie să îşi promoveze partidul în Parlament. Sper că nu va insista asupra candidaturii doamnei Greceanîi, dacă nu vom ajunge la un acord. Noi nu ne-am dezis de candidatura AIE, care este scrisă în acordul de constituire".
(UPDATE 14:59) Vicepreședintele Partidului Liberal Corina Fusu: "Nu sunt la curent despre întrunire, dar sunt de acord că trebuie să discutăm. Noi suntem deschişi să negociem, însă, deocamdată, în AIE s-a discutat despre faptul că Marian Lupu este candidatul Alianţei. Trebuie să păstrăm acordul AIE şi această majoritate. Alianţa va decide când vom negocia cu PCRM. Nu vedem rostul ca fiecare partid în parte să discute cu Partidul Comuniştilor. Dacă Igor Dodon vrea să facă un bine ţării, nu trebuie să ne impună candidatul său".
(UPDATE 14:56) Diacov: "Sunt gata de compromis şi încerc să îi conving şi pe colegi. Nu se poate ca 59 de deputaţi să vină cu o idee, iar trei cu altă idee. Trebuie să ne înţelegem".
(UPDATE 14:52) Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov: "Este o idee convenită cu colegii şi sper că vom pune punct acestor discuţii. Să determinăm poziţia AIE, ale opoziţiei şi a tuturor în această problemă. Ştim că sunt poziţii negative faţă de unii candidaţi. Poziţia mea este ca mâine să nu ieşim din şedinţă până nu adoptăm o poziţie clară. Nu vreau să aprind spiritele. Trebuie să discutăm cu răbdare şi înţelepciune".
(14:40) Consiliul AIE se întruneşte mâine în şedinţă pentru a discuta despre alegerea şefului statului. La discuţii va participa şi deputatul neafiliat Igor Dodon.
Anunţul a fost făcut de către liderul PLDM, Vlad Filat. Liderul PLDM mai spus că la şedinţă ar putea participa şi Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc, care au părăsit PCRM alături de Igor Dodon.
"Discuţiile trebuie să fie purtate în cadrul Alianţei, fiindcă avem nevoie de 61 de mandate. Sper că mâine vom reuşi să identificăm o soluţie. Sper că această dată să fie una norocoasă", a declarat Vlad Filat.
Politicienii vor încerca să găsească o soluţie pentru a alege preşedintele. La negocieri se va discuta şi despre posibilitatea înaintării Zinaidei Greceanîi la fotoliul de preşedinte.
De asemenea, Vlad Filat a menţionat că AIE mai aşteaptă şi propunerile PCRM.
- "Zinaida Greceanîi va fi înaintată la funcţia de şef al statului"
- Mihai Ghimpu despre alegerea preşedintelui, plecarea lui Dodon din PCRM şi încăpăţânarea lui Voronin
- Dodon promite să nu-şi dea votul pentru Marian Lupu la funcţia de şef al statului
- Consiliul AIE se întruneşte astăzi în şedinţă să discute despre alegerea şefului statului
- Cum a fost influenţat Dodon de către liderii AIE să plece din PCRM şi încă doi deputaţi care "sunt gata" să-l urmeze
- Dodon face dezvăluiri din culisele comuniştilor: Voronin e în capcană, PCRM îi aparţine lui Tkaciuk. De la un gospodar bun nu pleacă oamenii, mai ales doamnele