Cei 36 de moldoveni, evacuaţi din Fâşia Gaza, sunt deja în drum spre casă. Aceştia au pornit din Bucureşti spre Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, în debutul şedinţei Parlamentului.
"Avem o noutate bună. Cei 36 de cetăţeni ai Republicii Moldova din Fâşia Gaza sunt deja în drum spre casă, au pornit de la Bucureşti. Mulţumesc Guvernului României şi premierului Marcel Ciolacu pentru implicare personală în aducerea lor acasă. Aduc sincere mulţumiri Ministerului de Externe de la Chişinău pentru efort, dar şi partenerilor din Egipt şi Israel, Ucraina, SUA, pentru că am reuşit împreună ca misiunea de evacuare a moldovenilor să aibă loc cu succes", a menţionat şeful Legislativului.
După anunţul făcut de Igor Grosu în Parlament au răsunat aplauze.
"Drum bun spre casă", a menţionat şeful Legislativului.
Menţionăm că primii moldoveni care au plecat din Fâșia Gaza au ajuns noaptea trecută pe Aeroportul Otopeni.