Igor Grosu, întâlnire cu un grup de veterani. Ce urmează să se întâmple din anul 2024
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu un grup de veterani. Discuțiile purtate s-au axat pe facilitățile oferite de stat pentru acești cetățeni, precum și pe oportunitățile de implicare a autorităților în procesul de consolidare a veteranilor.
Potrivit unui comunicat publicat de Legislativ, Igor Grosu a reiterat că eforturile statului sunt focusate pe susținerea veteranilor, care au luptat pentru independența Republicii Moldova.
„Am reușit să identificăm resurse astfel ca indemnizația pentru veterani să fie majorată. Am reiterat că statul este alături de veterani și de grijile lor. Noi vom rămâne mereu alături de cei care s-au jertfit pentru țară, iar acum au nevoie de sprijin părinți nealinaţi la bătrâneţe, soții văduvite, copii deveniţi orfani”, a anunțat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Un alt subiect de discuție a fost modificarea Legii cu privire la veterani, precum și instrumentele de promovare a educației patriotice. Totodată, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a remarcat implicarea veteranilor în parcursul european al Republicii Moldova.
„Vă mulțumesc că ne ajutați să construim Europa la noi acasă, iar decizia Consiliului European de săptămâna trecută de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este un rezultat al eforturilor depuse de toți. Să lucrăm în continuare împreună ca să construim o societate bazată pe libertate și pe respect reciproc – o Moldovă europeană”, a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.