IGP a deschis un proces penal în cazul poliţistului agresat de eroul lui Năstase, Anatolie Macovei
Inspectoratul General al Poliţiei a iniţiat o anchetă internă, după ce un poliţist din cadrul Direcţiei 6 a INI ar fi fost agresat fizic de către şeful său, Anatolie Macovei, un apropiat şi un susţinător aprig al ministrului de Interne, Andrei Năstase. Totodată, IGP a deschis un proces penal pe marginea acestui caz.
Incidentul a avut loc sâmbăta trecută în sediul instituţiei din Chişinău. Victima a sunat la 112, iar la faţa locului s-a deplasat grupă operativă a Inspectoratului de Poliţie Botanica.
Anatolie Macovei nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile.
Publika.md aminteşte că nu este pentru prima dată, când Macovei manifestă comportamentul agresiv. Acum trei ani, pe vremea când era şeful gărzii populare a Platformei Demnitate şi Adevăr, Macovei a agresat în timpul unui protest, un jurnalist de la portalul de ştiri Today.md.
CITEŞTE ŞI: Șeful de poliție care și-a agresat subalternul este eroul lui Andrei Năstase
Tot în 2016, la un post TV, a fost difuzată o înregistrare audio, în care poliţistul ar fi vorbit cu Renato Usatîi, primar de Bălți pe atunci şi ar fi planificat la o lovitură de stat. Anatolie Macovei a negat autenticitatea înregistrărilor.
Iar recent, în presă a apărut o înregistrare audio în care, acesta îl amenință pe fostul deputat PDM Constantin Țuțu.