"ÎI ESTE FRICĂ!" Invitații emisiunii Fabrika explică de ce Igor Dodon vrea sistem mixt de vot
Președintele țării, Igor Dodon, susține sistemul mixt de vot și nu cel uninominal pentru că îi este frică de o confruntare directă cu poporul. De această părere sunt invitații emisiunii Fabrika de aseară. Aceștia au mai precizat că sistemul uninominal este o soluție pentru depăşirea situației critice în care se află țara noastră.
"Domnul Dodon are o anumită temere cred eu. Totuși față de acest sistem în forma s-a pură. El totuși se teme de o confruntare directă cu în fiecare circumscripție cu un contracandidat, reprezentând o altă opțiune", a spus Corneliu Ciurea, analist politic.
"Eu nu am fost și nu sunt categoric împotriva sistemului mixt dacă vreți să mă credeți. Există raționalmente pentru aplicarea acestui sistem, da în sistuația neordinară în care se găsește RM. În această situație critică a relațiilor dintre cetățeni și a autoritățile statului. Se impune implementarea sistemului uninominal", a menţionat Mihai Petrache, expert în drept constituţional.
Preşedinte Asociaţiei Sociologilor din Moldova, Victor Mocanu, a declarat că statisticile realizate în ultima perioadă arată că o bună parte din cetățeni susține implementarea sistemului uninominal de vot.
"Dacă introducem sistemul mixt noi vom întări partidele în Republica Moldova, vom păstra sistemul pluripartidist și nu în zadar s-au întreprins în ultimii ani foarte multe măsuri pentru a consolida sistemul pluripartidist în Republica Moldova. Trecând la votul uninominal noi vom slabi partidele", a precizat Mocanu.
Proiectul de lege privind sistemul uninominal a fost depus în Parlament de Partidul Democrat din Moldova în luna martie, iar până acum au fost organizate mai multe dezbateri publice pe marginea acestui subiect.
Sute de mii de oameni au semnat în favoarea adoptării reformei. Noul sistem electoral prevede alegerea directă a deputaţilor dintre mai mulţi candidaţi concreţi, nu între mai multe liste de partid, aşa cum este acum.