"Îl arăta cetăţenilor". GESTUL RUŞINOS al unui tânăr i-a pus pe jar pe poliţişti (VIDEO)
Un tânăr din Chişinău a ajuns pe mâna poliției, după ce s-a dezbrăcat într-un loc public și a înjurat de mama focului. În momentul în care a fost reținut de un echipaj de patrulare, el și-a chemat avocatul care a încercat să falsifice câteva date în procesul-verbal, pentru a-l putea scăpa de pedeapsă.
Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 23:00, într-un parc din sectorul Râșcani al Capitalei.
"Pe trotuar, pe unde trec copiii, trec doamnele.., acolo a fost depistată o persoană de gen masculin care înjura, și-a scos organul sexual și îl arăta la cetățeni. L-am reținut, după care ne-a înmânat actele, după asta a început a ne îmbrânci și a ne apuca de uniformă, să rupă uniforma", a explicat un poliţist.
Tânărul a refuzat să discute cu jurnaliștii.
"- Vă va povesti domnul polițist. Nu făceam nimic. - Ați servit băuturi alcoolice? - Clar cu voi", a zis tânărul.
După tot spectacolul, avocatul tânărului ar fi încercat să învinuiască polițiștii că au aplicat forța.
Polițiștii au chemat ambulanța pentru a demonstra că avocatul nu avea dreptate. Potrivit medicilor, bărbatul era în stare de ebrietate.
"E în stare de ebrietate avansată pacientul. Date de neurotraumatism la moment nu sunt. - Nu are nici-o contuzie? - Absolut nici o contuzie", a precizat medicul neurochirurg, Nicolae Predenciuc.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru huliganism în acest caz.