Ilegalitate la vedere! Tot mai mulţi moldoveni ajung în plasa escrocilor care vând locuri de muncă cu mii de euro
Moldovenii dau deseori bani grei celor care le promit locuri de muncă mai bine plătite în străinătate. Potrivit legii, serviciile agenţiilor de mediere sunt, însă, gratuite. Şi chiar dacă este vorba de o ilegalitate la vedere, de care se folosesc multe dintre oficiile de plasare în câmpul muncii, nicio autoritate nu se grăbeşte să-i pună capăt.
Maricica Botnari vrea să-şi recupereze banii pe care i-a dat pentru un loc de muncă în străinătate la care nu a mai ajuns.
"Când am dus copia de la buletin, atunci am achitat 50 de euro. După asta mi-au mai cerut încă 50 de euro şi la urmă, când trebuia să plece ne-au mai cerut 300 de euro", declară păgubaşa.
La muncă a ajuns doar prietenul ei, iar salariul a fost o adevărată bătaie de joc.
"Ultima zi, când trebuia să vină acasă, i-au dat numai 75 de euro.06.37", mai spune Maricica.
Juriştii spun că şansele de a demonstra escrocheria sunt mici, pentru că victimile nu au cerut niciun act, care ar demonstra colaborarea cu agenţia de mediere.
Juristul Mihai Cebotari, explică situaţia în cauză astfel: "Practic intermediarul din Republica Moldova s-a asigurat ca să nu figureze în niciun document, pentru ca ulterior să fie foarte greu de tras la răspundere".
Compania respectivă lucrează fără licenţă de mai bine de jumătate de an. Şeful de direcţie la Camera de Licenţiere, Sergiu Melnic spune că: "La momentul dat licenţa este retrasă pe trei ani de zile".
Cu toate acestea, noi şi noi clienţi sunt ademeniţi cu oferte tentante de angajare în străinătate. Ne-am convins de acest lucru când am mers la agenţie cu o cameră ascunsă.
Un angajat al unei agenţii de mediere a contractelor de muncă, ne explică: "Salariul se plăteşte pe oră. Este 2,30 dolari pe oră. 32.55 300 de euro costă oferta, 85 de euro costă drumul de aici până la angajator".
Potrivit Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, în Moldova sunt zeci de agenţii de mediere a angajării în străinătate, care lucrează fără de licenţă, iar sute de oameni ajung victime ale escrocilor.
Reprezentantul centrul pentru combaretea traficului de personae, Iurie Podarilov, spune că plângerile pe aceste fapte sunt destul de dese. Practic săptămânal vin.
Totuşi, poliţia spune că nu poate să facă prea multe pentru că, de regulă, victimele depun plângere, dar nu pot prezenta vreo dovadă că au plătit bani intermediarilor.