Ilegalităţi la două penitenciare din ţară. Persoanele implicate riscă dosar penal
Ilegalităţi la penitenciarile din ţară. Potrivit oamenilor legii, ieri, au avut loc două cazuri de contracarare a substanțelor interzise în locurile de detenție.
Astfel, în urma verificării unui colet destinat unui deținut de la Penitenciarului nr.17-Rezina, angajaţii închisorii au depistat două pungi cu substanță vegetală de culoare verde-cafenie, asemănătoare cu marijuana. Pungile erau camuflate într-un pachet de ceai.
Pachetul cu "ceaiul aromat" a fost transmis prin poștă de către amica puşcăriaşului, domiciliată în municipiul Chișinău. Potrivit cercetărilor preliminare, sacoșele conţineau circa 90 de gr de presupusă marijuana.
O altă ilegalitate a fost înregistrată la Penitenciarul nr.12 din Bender.
O persoană necunoscută a efectuat o aruncare peste edificiile de pază ale penitenciarului. În urma verificării zonei, angajații serviciului pază și supraveghere au găsit un pachet din polietilenă. În interiorul acestuia, oamenii legii au depistat 1 telefon mobil și 5 gr de masă vegetală de culoare verde, asemănătoare cu marijuana.
Cazurile sunt cercetate pentru a fi stabilite toate circumstanţele şi pentru a trage la răspundere persoanele implicate.
Dacă expertiza va demonstra că substanţele vegetale sunt droguri, persoanele implicate riscă să se aleagă cu dosar penal care presupune pedeapsă cu amendă sau chiar privaţiune de libertate.