ILEGALITĂŢI la frontiera de stat: Peste 100 de persoane au fost reţinute
Poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut 111 persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, în perioada 05-11 octombrie.
Astfel, potrivit angajaşilor Poliţiei de Frontieră, şapte persoane au încălcat frontiera de stat, iar 35 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și al punctelor de trecere. De asemenea, au avut loc şapte cazuri de uz de fals în actele de călăorie; 34 de cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova, iar şase persoane au fost documentate pentru tentativa de transportare ilegală a mărfurilor nedeclarate peste frontiera de stat.
Totodată, 22 de persoane aflate în conflict cu legea și o unitate de transport dată la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
În perioada de referință, 28 de cetăţeni străini au primit refuz de a intra în Republica Moldova. Totodată, potrivit datelor deținute, şapte cetățeni moldoveni au primit refuz de intrare în Uniunea Europeană, alții şase fiind deportați. În Federația Rusă a fost limitată intrarea pentru 18 conaționali.