Ilie Ilaşcu, despre anexarea Crimeei: Este ÎNŢELEGEREA Rusiei cu guvernele statelor europene
Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic în Transnistria şi fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, consideră că anexarea Crimeei este primul pas către revenirea la graniţele statelor din regiune din anii 1939-1940, scrie Ziarul Ring.
"Este tare suspectă această alipire a Crimeei, mai ales că Occidentul a tratat-o paşnic. După părerea mea, este o înţelegere a Rusiei cu guvernele statelor din Uniunea Europeană. Cred că se va reveni la hotarele din 1939-1940.
Scenariul este chiar cel pe care l-a spus Jirinovski, o parte a Ucrainei va trece la Ungaria, Polonia, Slovacia şi România. Opinia mea este că acest scenariu a fost ticluit mai de mult, cu vreo 10-15 ani în urmă, şi mulţi dintre demnitarii din România cunoşteau acest lucru. De aici s-a şi plecat cu aşa-zisa regionalizare.
Republica Moldova, care va deveni autonomă, se va încadra în teritoriul României, tot ca un fel de regiune. În principiu, nu se va schimba nimic în Republica Moldova, vor rămâne raioanele, dar va fi autonomie, pentru că nu cred că domnul Timofte va primi un post de vicepreşedinte al României. Ceea ce face acum Putin este un joc, este un teatru bine pus la punct cu Occidentul. Totul este o înţelegere", a declarat Ilie Ilaşcu.