Ilie Stan a fost dat afară de la Steaua. Mihai Stoichiţă i-a luat locul
Ilie Stan a fost demis de la Steaua după egalul cu Gaz Metan Mediaş. Steaua va fi antrenată din nou de fostul tehnician al vicecampioanei Moldovei, Sheriff Tiraspol, Mihai Stoichiţă. Acesta şi-a pus ca obiectiv câştigarea titlului.
Pentru tehnicianul de 58 de ani acesta este al treilea mandat la Steaua, cu care a câştigat campionatul şi Supercupa României în 1998.
"N-am avut de discutat prea multe şi ne-am înţeles asupra aceluiaşi obiectiv. Să câştigăm campionatul. Când am venit în rândul trecut la Steaua mi se pare că era tot aşa şi am terminat turul pe locul întâi", a spus tehnicianul Mihai Stoichiţă.
Ultima picătură pentru Gigi Becali a fost egalul, 0-0, cu Gaz Metan Mediaş, după care Ilie Stan a fost demis. Acesta a preluat echipa pe 30 septembrie 2011, după demiterea lui Ronny Levy. Cu Stan pe bancă, Steaua a obţinut în campionat nouă victorii, 4 egaluri şi 2 înfrângeri.
Fostul internaţional român a lăsat Steaua pe locul patru în Liga I, la opt puncte în spatele liderului, CFR Cluj. De nouă ani de când a devenit patron la Steaua, Becali a schimbat de 21 de ori antrenorul la gruparea roş-albastră.