Imaginaţia nu are limite! Cum arată o vioară electrică imprimată 3D (FOTO)
Perfect funcţională şi cu un design ce ne aduce aminte de filmele Alien, creaţia alăturată este o vioară imprimată 3D cu numele de Piezoelectric Violin.
Pare mai degrabă o armă fatală decât un instrument muzical, dar Piezoelectric Violin face parte dintr-o nouă expoziţie temporară formată din instrumente muzicale realizate prin imprimare 3D, scrie playtech.ro.
Imprimantele 3D au fost folosite într-un număr de domenii din ce în ce mai diversificat. Din acest motiv, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că vedem un instrument muzical materializat prin aceeaşi procedură. În definitiv, utilitatea acestei tehnologii nu este limitată decât de imaginaţia proiectanţilor.
Designul futurist al viorii de mai sus a fost realizat de un grup de arhitecţi ce fac parte din MONAD Studio. Similară cu o navetă spaţială sau o armă, pe lângă faptul că arată atât de bine, Piezoelectric Violin are şi abilitatea de a genera sunete. Chiar poate fi folosită ca orice altă vioară electrică.
"Dorinţa noastră de a crea instrumente neobişnuite a venit atunci când am realizat că estetica şi cerinţele tehnice de care ne loveam ca şi arhitecţi nu sunt foarte diferite de provocările muzicienilor şi compozitorilor", a spus pentru BBC realizatorul instrumentului, Eric Godemberg.
Instrumentul muzical imprimat 3D va fi expus în perioada 16-17 aprilie la Javist Center din Manhattan împreună cu un violoncel, monobarasitar și un didgeridoo realizate prin aceeaşi procedură. În acelaşi context vor avea loc şi demonstraţii muzicale.