Imagine inedită: Cum arată dimineaţa în spaţiu? (VIDEO)
O imagine spectaculoasă care surprinde Luna ridicându-se deasupra Statelor Unite odată cu ivirea zorilor a fost făcută publică de NASA, scrie descopera.ro.
Imaginea, face parte din ultimele postări de pe Tweeter ale faimosului astronaut canadian Chris Hadfield. Astronautul cunoscut pentru clipurile video în care explică cum se petrec lucrurile în spaţiu, a anunţat că la postările lui de la bordul ISS vor lua sfârşit, având în vedere că în această lună el se va întoarce pe Pământ.
În cel mai recent material video (şi probabil ultimul de acest fel) postat de Chris, astronautul ne arată cum şi cu ce aparatură este fotografiat Pământul din spaţiu.
„Orbităm la 400km deasupra Pământului, aşa că dacă vrem să surprindem o imagine detaliată a unui lucru avem nevoie de obiective cu focală lungă”, a explicat astronautul.
Hadfield, acum în vârstă de 53 de ani, este comandantul ISS, fiind primul canadian care a ajuns în spaţiu, fost pilot de avioane de luptă. În urma acestei campanii de publicare a clipurilor video şi a imaginilor, în prezent canadianul are 220.000 de fani pe Facebook şi 740.000 de persoane care îl urmăresc pe Twitter.
Hadfield se va întoarce pe Pământ pe 13 mai, după ce la bordul ISS va ajunge un alt comandant rus.