IMAGINE-ŞOC din Parlamentul Ucrainei. Un deputat plin de sânge a ajuns la spital VIDEO
Cel puţin un deputat a fost transportat la spital în urma violenţelor din Parlamentul ucrainean dintre câteva zeci de deputaţi pro-putere şi din opoziţie cauzate de un proiect de lege privind statutul limbii ruse în ţară, a constatat un jurnalist AFP, citat de Mediafax.
Zeci de membri ai opoziţiei au blocat mai întâi tribuna parlamentară încercând să împiedice adoptarea acestui proiect de lege pregătit de parlamentarii puterii.
Textul sporeşte drepturile de utilizare oficială a limbii ruse în ţară, ceea ce înseamnă de fapt, conform opoziţiei, că i se acordă statutul de a doua limbă a statului, pe lângă ucraineană, chiar dacă formal nu este autorizată.
Preşedintele adunării, care trebuia să înceapă votul legii, a renunţat la această idee însă asta nu i-a calmat pe deputaţii opoziţiei. Mai mulţi dintre aceştia s-au aruncat asupra adversarilor care au răspuns cu lovituri de pumni. Un parlamentar al opoziţiei se afla la un moment dat cu picioarele în aer. Unul dintre colegii săi a sărit pe unul dintre autorii proiectului de lege şi a început să îl lovească.
După această încăierare, cel puţin un parlamentar al opoziţiei a fost rănit la cap şi transportat la spital într-o ambulanţă, a declarat un responsabil parlamentar.
Deputaţii majorităţii pro-putere au anunţat apoi că examinarea acestui proiect de lege ar putea fi reluată vineri.
Ucraina numără o importantă comunitate vorbitoare de limbă rusă iar statutul rusei nu încetează să provoace conflicte în această fostă republică sovietică cu 46 de milioane de locuitori, situată între Rusia şi Uniunea Europeană.
Instituirea limbii ruse ca a doua limbă a statului este una dintre promisiunile electorale ale actualului preşedinte Viktor Ianukovici al cărui partid ocupă o poziţie fragilă, conform sondajelor, o dată cu apropierea legislativelor de la sfârşitul lunii octombrie.