"Imaginea Moldovei promovată peste hotare trebuie să coincidă cu situaţia reală din ţară"
Moldova este văzută cu ochi buni la Paris şi se bucură de sprijinul Washingtonului în procesul de tranziţie. De acest lucru ne asigură şefii misiunilor diplomatrice moldoveneşti în Franţa şi SUA. Pe de altă parte, analiştii politici susţin că imaginea Moldovei pe care ambasadorii noştri o promovează peste hotare trebuie să coincidă cu situaţia reală din ţară. Subiectul a fost discutat la emisiunea Fabrika.
"Autorităţile franceze dau note foarte bune Republicii Moldova. Acest lucru s-a văzut constant în timpul contactelor oficiale. Sincer va spun că văzută din Paris, Moldova este o poveste de succes", a menţionat ambasadorul Republicii Moldova în Franţa, Oleg Serebrian.
"Pentru Statele Unite contează foarte mult ca această tranziţie să consolideze instituţiile statului de drept. În această tranziţie suntem asistaţi şi încurajaţi de către instituţiile lumii occidentale şi SUA reprezintă un sprijinitor ferm şi consistent al acestei tranziţii", a declarat ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu.
Unii analiştii politici spun că, pentru a promova imaginea pozitivă a ţării în exterior, este nevoie de o politică internă echilibrată.
"Ambasadorii noştri ar putea să-i transmită Guvernului şi dl prim-ministru mesajul pe care îl transmitea Titulescu: dacă vreţi o politică externă puternică, daţi-ne o politică internă puternică", a conchis analistul politic Igor Boţan.