Imagini care îţi taie respiraţia! Un colecţionar deţine peste 300 de tablouri cu arhitectura Chişinăului vechi (VIDEO)
Străzile înguste şi umbroase ale oraşului vechi l-au marcat profund pe Alexandru Oleinic încă din anii studenţiei.
Ulterior, pe măsură ce capitala devenea tot mai mult o metropolă dominată de clădiri tot mai înalte şi lumini ale panourilor publicitare, şi-a dorit să păstreze o părticică din farmecul pastoral al Chişinăului de odinioară. A găsit şi soluţia potrivită - tablourile cu cele mai pitoreşti colţişoare ale oraşului.
"Întotdeauna am avut plăcerea să mă plimb pe străzile oraşului vechi. Totul a început atunci când l-am cunoscut pe pictor. Prima oară l-am rugat să facă Moara Roşie. Când a adus lucrarea am rămas copleşit de felul cum a fost redată. A doua lucrare a fost catedrala Mitropolitană, după asta am mers pe străzi", susţine Alexandru Oleinic.
Din 2002, când a fost realizată prima pictură, colecţia a ajuns la peste 300 de tablouri. Dintre toate, există unul special.
"Aceasta este clădirea Universităţii Tehnice de Stat. Îmi este cel mai apropiat, pentru că sunt absolventul acestei instituţii de învăţământ", mai spune colecţionarul.
Unele dintre monumentele istorice există doar în picturile din colecţia lui Alexandru Oleinic, pentru că au fost distruse de-a lungul anilor. Este şi cazul Scuarului Catedralei.
"Vedem strada Alexandrovskaia, acele reţele de comunicaţie cum sunt şi reţelele de tramvai. Pe parcursul istoriei porţile sfinte au fost restaurate. Aici anterior era Casa Eparhială. Vizavi se afla Mitropolia care actualmente avem casa Guvernului. Clopotul de asemenea lipseşte. S-a schimbat şi orologiul", explică istoricul Ion Ştefăniţă.
Pe tablou rămâne intact şi vechiul oficiu poştal.
"Sub proiectul arhitectului Elade a fost construit acest imobil cu destinaţie comercială. În perioada sovietică a avut funcţionalitatea de Poştă. Este regretabil că recent, în anul 2011, pe 22 iunie, a fost demolat acest monument de categorie naţională, menţinându-se doar faţada", mai spune istoricul.
Alexandru Oleinic spune că planifică să editeze un album, în 2014, în care să fie incluse toate picturile pe care le are în colecţie.