IMAGINI cu delegaţia Moldovei la Ierusalim
Delegaţia din Moldova, condusă de către Mitropolitul Vladimir, şi de către ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a plecat în Vinerea Patimilor la Ierusalim, pentru a aduce în ţară Focul Haric. Membrii delegaţiei au fost primiţi de către Patriarhul Ierusalimului, Theophilus al III-lea.
Delegaţia a plecat la Ierusalim cu o aeronavă specială şi a fost primită de către Prea Fericitul Theophilus al III-lea la reşedinţa patriarhală din Ierusalim.
Mitropolitul Vladimir i-a adresat Patriarhului Ierusalimului un mesaj cu ocazia sărbătorilor de Paşte.
"Vă aduc sincere mulţumiri pentru posibilitatea de a vizita din nou acest pământ, de a asista şi a mă ruga la serviciul divin oficiat de către dumneavoastră, de a simţi împreună cu dumneavoastră această mare bucurie creştină. Vă transmitem, de asemenea, felicitări cu ocazia Paştelui şi cerem binecuvântarea dumneavoastră pentru conducerea ţării noastre", a spus Înalt Prea Sfinţitul Vladimir.
Pentru prima dată, din delegaţie a făcut parte şi Episcopul de Tiraspol şi Dubăsari, Sava. Mitropolitul Moldovei, Vladimir, a fost însoţit de secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş, şi protoiereul şi consilierul mitropolitan, Veaceslav Şpac.
- Miracolul Paştelui: Tu ştii istoria Focului Haric, care se aprinde în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim?
- Publika TV va transmite în direct aducerea Focului Haric la Catedrala Mitropolitană. Urmăreşte evenimentul începând cu ora 16:00
- Miracol la Ierusalim: Focul Haric s-a aprins VIDEO