Imagini CUTREMURĂTOARE. Zinaida Chistruga, petrecută pe ultimul drum cu flori şi lacrimi (GALERIE FOTO)
Fostul deputat comunist Zinaida Chistruga a fost condusă, astăzi, pe ultimul drum. Sute de oameni, inclusiv colegi de partid, de Parlament, rude şi prieteni i-au adus un ultim omagiu. Zinaida Chistruga a murit acum patru zile, răpusă de o boală incurabilă.
De dimineaţă, a avut loc o slujbă de pomenire, apoi sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus la Casa Armatei. Zinaida Chistruga a fost înmormântată la Cimitirul Central din strada Armenească.
Colegii de partid şi de Parlament spun că îi vor păstra mereu amintirea vie.
"A plecat mult prea devreme, a fost un om minunat. Activ, bun, vesel, principial", a spus deputatul comunist Oleg Reidman.
"A fost o doamnă foarte implicată şi foarte consacrată şi dedicată în calitate de parlamentar", a adăugat preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ.
"Întodeauna ne unea că suntem femei, în Parlament nu suntem atât de multe şi multe lucruri pe care le discutam ne uneau", a mai spus deputatul PD Valentina Stratan.
"Parlamentul a pierdut un deputat bun", a afirmat deputatul neafiliat, Mihai Godea.
Şi oamenii de rând au avut cuvinte de laudă.
"Un om extraordinar de bun la suflet".
"Pentru mine a fost foarte dureros când am auzit că s-a petrecut din viaţă".
Zinaida Chistruga ar fi împlinit în luna noiembrie 59 de ani. În perioada 2001-2009 a fost director general al Camerei de Licenţiere. Din 2009 s-a dedicat activităţii de deputat ales pe listele PCRM. Locul regretatei Zinaida Chistruga va fi luat, în Parlament, de fostul ministru al Culturii şi fostul ambasador al Moldovei în Turcia, Mihail Barbulat, următorul candidat supleant pe lista PCRM.