IMAGINI de GROAZĂ la Vatra. Peste 40 de salvatori au efectuat acțiuni de decontaminare chimică, recuperarea sinistraților şi misiuni de salvare
Embed:
Peste 40 de salvatori ai IGSU și-au testat capacitățile de intervenție în caz de situaţii excepţionale. Exerciţiile tactice s-au desfăşurat pe un poligon din apropierea orașului Vatra, timp de câteva zile. Potrivit scenariului, angajații IGSU au efectuat acțiuni de salvare deblocare, decontaminare chimică, recuperare a sinistraților, dar și misiuni de stingere.
Superiorii și-au testat discipolii în acțiuni de decontaminare chimică, radioactivă și nucleară, în acordarea primului ajutor calificat în accidente de proporții, dar și misiuni de salvare și deblocare din fiarele autovehiculelor avariate în urma accidentelor de circulație.
Pentru a verifica capacitatea acestora, organizatorii aplicațiilor au simulat situații cu dificultate majoră, pentru a apropia de realitate acțiunile de intervenție. Mai mult, salvatorii au luat decizii similare intervențiilor reale și au gestionat situații de complexitate majoră. Obiectivele aplicațiilor desfășurate au ținut de verificarea nivelului de pregătire a efectivului de trupă, dar și îmbunătățirea tacticelor de intervenție în situații de urgență.