Imagini de POVESTE în Oradea. Târgul de Crăciun, cel mai frumos şi cel mai scump din ultimii ani (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de beculeţe luminează centrul municipiului Oradea, România, unde s-a dat startul la noua ediţie a Târgului de Crăciun, organizat pe ambele părţi ale Crişului Repede, atât în Piaţa Unirii, cât şi în Piaţa Ferdinand.
Întregul centru, inclusiv copacii şi clădirile, e împânzit de ghirlande sau perdele de lumini, iar palatele, cum ar fi Palatul Vulturul Negru, Primăria Oradea și Casa Deutsch K. Ignác, sunt decorate cu funde roșii, brazi, ghirlande și urși polari, transmite Adevarul.ro.
În Piața Ferdinand, în fața Teatrului de Stat Oradea se află mult-așteptatul patinoar care, pentru prima oară, este unul ecologic: nu consumă nici curent, nici apă, fiind construit pe baza unor plăci speciale de teflon.
În târg a fost amenajată şi căsuța lui Moș Crăciun, unde Moşul îi aşteaptă pe cei mici cu scrisori. Moș Crăciun va vizita târgul în fiecare weekend și în 5 decembrie, între orele 19.00 și 21.00.
În intervalul orar 16:00 – 22:00, în oraş circulă Tramvaiul de Epocă care pe perioada Târgului de Crăciun devine tramvaiul lui Moș Crăciun. Biletele de călătorie se pot achiziţiona la urcarea în tramvai.
Târgul de Crăciun din Oradea rămâne deschis până la 26 decembrie 2023 și programează mai multe concerte de colinde. În acest final de săptămână au urcat pe scena din Piața Unirii Nicola (1 decembrie 2023, ora 20), Alexandra Ungureanu (2 decembrie 2023, ora 20), iar duminică seara (3 decembrie 2023), tot de la ora 20, va concerta Ansamblul Folcloric Bihorul, care va prezenta datini de Crăciun.
În afară de centrul Oradei, sunt decorate de sărbătoare și mai multe poduri din oraș și piațetele de cartier. În următoarele zile vor fi montate decorațiuni și la intrările în oraș.