Imagini din dronă cu autobuzele expuse în centrul Chișinăului (VIDEO)
25 dintre cele 31 de autobuze noi, care urmează să circule pe străzile Capitalei pot fi văzute în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Antreprenorul care a câştigat licitaţia a decis să facă o expoziţie a autovehiculelor până când acestea vor porni la drum.
Frigul sau canicula nu vor mai da bătăi de cap călătorilor. Noile autobuze sunt dotate cu aparate de aer condiţionat. Locuitorii Capitalei spun că abia aşteaptă să circule cu noile autovehicule.
De asemenea, autovehiculele sunt adaptate pentru persoanele cu nevoi speciale.
Deocamdată, nu a fost stabilit când vor fi scoase autobuzele pe linie şi nici ce curse vor opera. Autorităţile urmează să analizeze petițiile oamenilor pentru a vedea unde este cea mai mare necesitate de transport.
Pentru înnoirea parcului urban de autobuze, din bugetul primăriei au fost alocate 81 de milioane de lei. Precedenta achiziţie a fost acum 13 ani, când au fost cumpărat 20 de autobuze.
Fiecare vehicul din parcul urban are peste un milion de kilometri la bord, iar pentru reparaţii, anual, sunt cheltuite peste 15 milioane de lei în total.