IMAGINI DRAMATICE de pe feribotul care s-a scufundat în largul Coreei de Sud. Iată ultimele cuvinte ale unor elevi care au murit
Ultimele momente de pe feribotul care s-a scufundat în largul Coreei de Sud, luând viaţa a peste 200 de oameni, au fost surprinse cu telefonul mobil de un elev aflat la bord. Imaginile dramatice în care copiii spun că nu vor să moară au fost date publicităţii de părinţii băiatului, care, din păcate, şi-a pierdut viaţa în timpul catastrofei navale.
În filmuleţul de aproape 15 minute, câţiva elevi vorbesc despre soarta feribotului, care a început să se scufunde. Alţii fac însă glume, părând inconştienţi de gravitatea situaţiei.
Ironia sorţii face ca unul dintre băieţi să cânte piesa din filmul "Titanic": "Este distractiv. De parcă ne-am afla pe Titanic."
În timpul conversaţiei, se aude prin difuzor şi vocea unui membru al echipajului, care nu oferă nicio indicaţie despre evacuare: "Nu vă mişcaţi din locul unde vă aflaţi."
Iar un alt elev îşi ia rămas bun de la părinţi în faţa camerei, în cazul în care nu va supravieţui: "Dacă aş putea rămâne în viaţă... Mamă, tată, vă iubesc."
Feribotul cu peste 470 de oameni la bord s-a scufundat la mijlocul lunii aprilie, iar peste 200 de oameni, majoritatea elevi, au murit. Alţi 90 sunt daţi dispăruţi. Părinţii victimelor au acuzat autorităţile că au acţionat prea lent în operaţiunile de salvare.