IMAGINI HALUCINANTE. Un bărbat loveşte cu putere propria nepoţică cu maşina şi fuge de la locul faptei (VIDEO)
Un accident şocant a avut loc într-un cartier din California, iar imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere. Un bărbat a dat cu mașina peste nepoțica lui de numai 2 ani, după care a plecat, scrie skynews.ro.
Un bărbat de 33 de ani a dat cu maşina peste nepoțica lui de numai 2 ani, după care și-a văzut de drum. Imaginile șocante au fost surprinse de camerele de supraveghere și au devenit virale pe internet, scrie presa internațională. Pe înregistrările video se vede clar cum acesta urcă liniștit în mașină, după care, neobservând-o pe cea mică, o lovește cu putere cu mașina.
Fără să stea pe gânduri, bărbatul fuge de la locul faptei. În urma tragediei, fetița s-a ales cu răni grave și a fost transportată de urgență la spital, de către mama sa. Femeia este anchetată de oamenii legii, pentru că nu ar fi anunțat accidentul.
"Ea a ştiut că fratele ei a provocat accidentul, însă nu a făcut o plângere la poliţie pentru că ştia că acesta nu avea carnet. Dacă ar fi anunţat imediat, atunci nu ar fi fost arestat", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, pentru presa internațională.