Imagini NEAMAIVĂZUTE cu cea mai mare planetă din sistemul solar, Jupiter (FOTO)
Sonda Juno, de un miliard de dolari, a Agenției Spațiale Americane a transmis pe Pământ încă o serie de fotografii cu cea mai mare planetă din sistemul nostru solar: Jupiter, scrie digi24.ro.
Fotografiile au fost făcute pe 24 octombrie, la o viteză de 209.214 km/h, de la doar câteva mii de kilometri distanță, în cel de-al nouălea survol al planetei. Imaginile de mai jos au fost publicate săptămâna aceasta, iar pasionații de astronomie le-au prelucrat pentru a reda frumusețea planetei, scrie thespaceacademy.org.
Sonda Juno a fost programată să survoleze cea mai mare planetă din sistemul nostru solar de 37 de ori. Lansată la 5 august 2011, Juno s-a plasat pe orbită în jurul lui Jupiter la data de 4 iulie 2016.
Survolările lui Juno sunt mult mai aproape decât precedentul record de 43.000 de kilometri, stabilit de sonda americană Pioneer 11 în 1974. Juno a detectat deja uragane gigantice în zona polilor planetei Jupiter și a efectuat observații inedite asupra atmosferei din interiorul planetei gazoase.
Planeta este formată predominant din hidrogen (90%) și heliu (10%). Alte elemente chimice detectate pe Jupiter, în cantități mici, sunt metanul, amoniacul, sulful și apa. Temperatura medie este de -145 de grade Celsius, care depinde mai degrabă de înălțimea față de suprafață.
Misiunea se va încheia în februarie 2018, atunci când Juno va plonja prin straturile ultradense ale atmosferei lui Jupiter și va transmite ultimele date pe care le adună înainte de a fi strivită de presiunea atmosferică uriașă.
NASA a luat decizia de a încheia astfel misiunea pentru a se asigura că nu există niciun pericol de contaminare a sateliților jovieni care conțin apă și pe care ar putea exista viață microbiană, fiind vorba în special de Europa.